“Frumusețea este strălucirea adevărului și mireasma bunătății”. Vincent McNabb
Curățarea tenului este primul și cel mai important pas in rutina de ingrijire pentru a menține sănătoasă si puternică bariera naturală a pielii, împreună cu o luminozitate intensă și un tonus optim.
Una dintre principalele funcții ale pielii este să acționeze ca o barieră împotriva lumii externe. Bariera poate fi ușor distrusă de poluare, praf, sau radiațiile UV.
De aceea curățarea tenului este o etapa importantă in rutina de ingrijire a feței și care nu trebuie neglijată.
Produsul de curățare mi-a iritat tenul, ce pot face?
Poate s-a întâmplat să folosești un produs de curățare care ți-a uscat, iritat tenul, mai mult decât să il curețe, de aceea cel mai important pas, este identificarea tipului de ten pe care il ai.
Astfel, realizează rutina de curățare in funcție de nevoile pielii, așa încât să nu o agresezi, dar nici să suprastimulezi producția de sebum, printr-o curățare neadecvată.
Iată cum afli ce tip de ten ai.
Spală fața cu un cleanser bland, tapetează pielea prin mișcări blânde, nu prin frecare și nu aplica produse de skincare/make-up timp de 1 h (îți recomand să faci testul in weekend).
După ce s-a scurs timpul, urmărește unde apare exces de sebum, dacă există zone uscate, dacă tenul te strânge sau se descuamează, dacă este lucios sau mat.
Asftel:
Tenul normal – este in general echilibrat, nu prezintă nici exces de sebum, nici zone uscate și rare ori prezintă coșuri sau puncte negre.
Tenul mixt cunoscut și sub denumirea de „zona T”- prezintă exces de sebum doar în zona T – zona frunții, a nasului si a barbiei.
Astfel, dacă ai fruntea, nasul și bărbia mai lucioase, cu o piele ușor uleioasă atunci ai tenul mixt.
Tenul uscat are nevoie de hidratare în cel mult 1-2 ore de la curățare. Se caracterizează prin zone uscate, cu descuamări și senzație de piele care strânge.
Tenul sensibil are nevoie de o îngrijire specială cu produse speciale. Acest tip de ten se caracterizează prin roșeață, iritații,mâncărime, uscăciune. Astfel, dacă pielea ta se înroșește foarte repede, uneori ustură sau strânge înseamnă că ai un ten sensibil, cu nevoi speciale.
Tenul gras devine rapid lucios, pielea este uleioasă și se formeză deseori coșuri și puncte negre.
Un alt aspect specific tenului gras este că machiajul se strânge și ai nevoie de produse matifiante pentru a reusi sa ții totul sub control.
Am aflat tipul de ten, acum ce produs aleg?
TENUL GRAS
Dacă ai tenul gras sau cu tendințe de îngrășare, atunci indicat pentru tenul tău este o spumă de curățare datorită capacității sale de a curăța în profunzime pielea, fără să distrugă bariera hidro-lipidică sau un gel de curățare.
Caută produse care să conțină acid salicilic (BHA) 1-2%, niacinamida 2-5 % sau chiar ulei de tea tree 1-5%
In felul acesta vei indeparta excesul de sebum, impuritățile de la suprafața pielii și vei echilibra producerea de sebum.
BHA exfoliază pielea, îndepărtează celulele moarte de la suprafața pielii, și reduce punctele negre. Niacinamidele îmbunătățesc aspectul porilor dilatați.
TENUL SENSIBIL/USCAT
Tenul uscat necesită o ingrijire specială. Folosirea produselor neadecvate pot agrava simptomele de piele uscată care strânge .
Folosește produse care nu conțin alcool, parfum.
Caută in produsul de curățare ingredinte ca: acid hialuronic, ceramide, glicerina, ulei de migdale, lapte de ovaz.
Pro tip: Evită să folosești pentru clătire apă fierbinte, îti poate usca si irita mai tare tenul.
TENUL MIXT
Dacă ai tenul mixt, atunci ai nevoie de produse echilibrate, care să nu usuce dar să și curețe părțile uleioase ( zona T).
Caută in gelul de curățare ingrediente cum ar fi : tea trea, aloe vera, niacinamide, acid hialuronic, acid salicilic.
Poți aplica un strat mare de gel de curățare pe zona T ( frunte, nas, barbie) și doar să masezi ușor obrajii cu produsul rămas.
La final, haide sa iti arat care sunt regulile de bază si de care să ții cont atunci când iți cureți fata.
4 REGULI DE CURĂȚARE A TENULUI:
- Când folosești apa pentru a clati produsul, evită să folosești apa caldă sau rece. Apa rece este mai puțin eficientă in îndepărtarea sebumului sau a uleiului iar apa caldă îți poate lăsa pielea uscată și iritată. Astfel, folosește apa calduță.
- Nu aplica un produs de curățare a feței pe pielea uscată. Poate crește sensibilitatea pielii.
- Aplică mișcări blânde de tapotare când iti usuci fața cu prosopul. Frecarea și mișcările agresive pot provoca iritații.
- Nu folosi șervețele demachiante, decât în cazuri extreme. Ele nu fac altceva decat să “împraștie “ impuritățile pe suprafața pielii, și nu vei avea parte de o curățare optima. Plus pot contine alcool si parfum.
Andreea Economu
Farmacist



